Archive for November, 2009
CADI va invita la Hotel Athenee Palace Hilton Bucuresti, Sala Le Diplomate, in data de 17 Noiembrie 2009, incepand cu ora 09.30 la o conferinta despre dereglementare si reconfigurarea spatiului antreprenorial in strategiile europene si politicile guvernamentale.
Antreprenoriatul este cheia strategiilor europene care combina scopul redresarii din criza actuala cu cel al fundamentarii cresterii economice pe termen lung. Atat Planul european de redresare economica (2008) cat si strategia Ganditi mai intai la scara mica: Prioritate pentru IMM-uri. Un „Small Business Act” pentru Europa (2008) prevad politici si masuri pentru incurajarea antreprenoriatului si facilitarea activitatii intreprinderilor mici si mijlocii. Printre acestea se numara: reducerea poverilor administrative pentru IMM-uri, anularea obligatiei de a pregati bilanturile anuale si asigurarea platii facturilor de catre autoritatile publice catre IMM-uri in cel mult o luna, sprijinirea ocuparii fortei de munca prin reducerea cheltuielilor sociale ale angajatorilor in cazul veniturilor mici si cote reduse de TVA pentru serviciile cu utilizare intensiva a fortei de munca, cresterea accesului la finantare, inclusiv din fonduri structurale.
Conferinta va oferi un cadru de dezbatere a impactului strategiilor europene si transpunerii acestora in politicile guvernamentale din Romania asupra mediului de afaceri. Dezbaterile vor aduna la aceeasi masa reprezentanti ai firmelor, ai societatii civile, camerelor de comert dar si universitatilor, care vor avea prilejul sa discute cu inalti oficiali din institutiile publice. Nu in ultimul rand, conferinta prilejuieste prezenta pentru prima data in Romania a domnului Scott Jacobs, expert consultant, unul dintre initiatorii reformei reglementarilor si simplificarii administrative in cadrul OECD. Scott Jacobs a asistat zeci de guverne in imbunatatirea cadrului legislativ pentru IMM-uri, si a publicat un numar impresionant de lucrari pentru OECD, Banca Mondiala si FMI.
Discutia este deschisa reprezentantilor oricarui IMM, PFA, ONG, asociatie patronala sau de afaceri si universitati. Participarea se face in baza completarii si transmiterii Formularului de inregistrare a grupului tinta (.doc sau .pdf). Incurajam asociatiile patronale si de afaceri sa distribuie invitatia de participare catre firmele membre.
Evenimentul se desfasoara in cadrul proiectului ANTREPRENORI EUROPENI, implementat de Centrul de Analiza si Dezvoltare Institutionala - Eleutheria (CADI), in parteneriat cu Scoala Nationala de Studii Politice si Administrative (SNSPA), Asociatia Nationala a Exportatorilor si Importatorilor din Romania (ANEIR) si European School of Management (ESCP-EAP) Londra. Proiectul este finantat prin Programul Operational Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) 2007 – 2013, Axa prioritara 3 „Cresterea adaptabilitatii lucratorilor si a intreprinderilor”, Domeniul major de interventie 3.1 „Promovarea culturii antreprenoriale”.
Pentru detalii suplimentare si confirmarea participarii:
CADI Eleutheria
Tel/Fax: 021 316 02 51
E-mail: office@aeur.info Website www.antreprenorieuropeni.ro
Persoana de contact: Petronela Radu
Organizator: CADI; Locatia: Hotel Athenee Palace Hilton; Data: Marti, 17 noiembrie, ora 9.30
November 9th, 2009
CADI va invita marti, 10 noiembrie, ora 16.00, la un workshop despre relatiile institutionale dintre Biserici si invatamantul superior.
In ce masura este invatamantul superior in Romania impregnat confesional si cum se reflecta relatia dintre stat si Biserica asupra invatamantului teologic? Liviu Andreescu incheie un raport de cercetare despre relatiile institutionale dintre Biserici si invatamantul superior. Acuratetea acestui raport indica si nivelul libertatii individuale de constiinta.
Prezinta: Liviu Andreescu
Invitat special: Gabriel Andreescu
Textul de citit: Andreescu, Liviu 2009. Expansiunea manifestarilor religioase in invatamantul superior romanesc. Organizare, studii de caz, consecinte. Noua Revista de Drepturile Omului 3/2009.
Organizator: CADI; Locatia: CADI; Data: Marti, 10 noiembrie, ora 16.00
November 9th, 2009
Institutul de Studii Populare si Konrad Adenauer Stiftung vă invită la dezbaterea ‘Politici publice pentru reforma sănătăţii în România’, organizată miercuri, 11 noiembrie 2009, la Hotel Howard Johnson, sala Iridium Grand Ballroom începând cu ora 14.30.
Dezbaterea îşi propune să abordeze principalele disfuncţionalităţi ale sistemului de sănătate românesc şi să discute politici publice pentru remedierea acestor deficienţe.
Programul dezbaterii:
14:30 -15:00 Sosirea invitaţilor, welcome buffet;
15:00 -15:05 Deschidere Florin Sari, KAS – Moderatorul dezbaterii;
15:05 -16:30 Politici publice pentru reforma sănătăţii în România
Vor contribui la dezbatere: Prof. dr. Virgil Păunescu, Consilier Administraţia Prezidenţială, Dr. Călin Potor, Vicepreşedinte Comisia Parlamentară de Sănătate şi Familie, PD-L, Dr. Bogdan Chiriţoiu, Preşedintele Consiliului Concurentei, Dr. Florin Chirculescu, Colegiul Medicilor din România, Dr.Vasile Cepoi, Direcţia de Sănătate Publică Iaşi.
Organizatori: ISP si KAS; Locatia: Hotel Howard Johnson; Data: Miercuri, 11 noiembrie, ora 14.30
November 9th, 2009
Fundatia Calea Victoriei va invita in 17 noiembrie, de la 18:30, la Clubul Taranului, MTR, la o conferinta interactiva a unuia dintre cei mai carismatici si talentati dirijori din tinara generatie.
Tiberiu Soare este absolvent a două dintre Facultăţile Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, cea de dirijat – clasa profesorilor Ludovic Bács şi Petru Andriesei, precum si cea de interpretare muzicală – tubă – clasa conf. Univ. Ion Popescu. S-a perfecţionat în cadrul Studiilor aprofundate – secţia dirijat orchestră cu Horia Andreescu şi a urmat cursuri de măiestrie susţinute de dirijorii: Alain Paris şi Adrian Sunshine.
Este dirijor din 1999. A dirijat orchestrele Filarmonicilor din Braşov, Craiova, Satu Mare, Ploieşti, Constanţa, Bacău, Botoşani, Orchestra de Cameră Radio şi Orchestra Naţională Radio. Între 2002 şi 2006 a activat ca profesor asociat la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti – secţiile de muzică de cameră şi operă. În prezent este dirijor al Operei Naţionale Bucureşti. Din ianuarie 2007 Tiberiu Soare este coordonatorul Studioului Experimental de Operă şi Balet „Ludovic Spiess” înfiinţat în cadrul Operei Naţionale Bucureşti.
In aceasta intilnire Tiberiu Soare – charismatic vorbitor si bun cunoscator al muzicii din toate timpurile, foarte pasionat de Mozart dar si de Metallica - ne propune sa vorbim despre relatia dintre interpret si muzica pe care o cinta.
”Cind interpretez o partitura, muzica devine cotemporana mea, chiar daca e din secolul 18 - deci Mozart devine contemporanul meu, intru cu el intr-un fel de dialog intelectual. Clasic inseamna ceva categorisit, prafuit, pe cind adevarata interpretare inseamna sa pui in discutie clasicismul, sa il “reinventezi”. De aceea putem sa ne intrebam daca exista muzica clasica si la aceasta discutie va invit” – spune tinarul dirijorul.
Tiberiu ne roaga sa venim cu intrebari si sa discutam relaxat despre tema propusa de el. Evenimentul se adreseaza tuturor celor care vor sa inteleaga muzica buna de astazi si din trecut, indiferent de virsta si pregatire.
Organizator: Fundatia Calea Victoriei; Locatia: Clubul Taranului; Data: Marti, 17 noiembrie, ora 18.30
November 9th, 2009
Fundatia Calea Victoriei va invita in 12 noiembrie, ora 19:00 la un eveniment despre Bucurestiul de altadata
In aceasta intilnire, derulata intr-o somptuoasa casa unde astazi se afla Galeria Artmark, doamna Georgeta Filitti va discuta despre influenta franceza din tara noastra, predominanta de la mijlocul sec XIX pina la al doilea razboi mondial. Romanii au preluat in acea perioada de la francezi limba, literatura, moda, bucataria, ambientul, si - cel mai important - felul de a se comporta al francezilor. Lumea a numit Bucurestiul “Micul Paris” datorita unei atmosfere speciale si a unui mod de viata cosmopolit.
Vom povesti despre citeva dintre personalitatile care au marcat aceasta perioada din istoria Bucurestilor, cum ar fi personalitatea fascinanta a Reginei Maria. Vom afla fapte interesante din viata a trei femei fermecatoare din epoca: Maruca Cantacuzino, Martha Bibescu si Elena Sutzu. In aceasta perioada Bucurestiul este descris ca o adevarata capitala europeana, atit prin circulatia in Europa a romanilor, care se simt acolo ca “acasa”, cit si prin prezenta semnificativa a strainilor care traiesc in oras sau sint in trecere prin Bucuresti. A existat, in aceasta perioada, un institul francez la Bucuresti si in acelasi timp, o scoala romana la Paris. Vom discuta despre politica, arte si viata de zi cu zi din aceasta perioada.
Participantii vor putea vizita, in cadrul evenimentului, expozitia Pinacoteca Municipiului Bucuresti in vizita la galeria ArtSociety Partea a II-a: Traditionalismul in pictura si sculptura romaneasca. Picturi semnate de Nicolae Grigorescu, Camil Ressu, Iosif Iser sau Francisc Sirato au fost selectionate dintr-un patrimoniu de exceptie, privat de un spatiu adecvat de expunere, pentru a ilustra conceptul expozitiei - traditionalismul ca orientare stilistica si tematica in arta romaneasca din prima jumatate a secolului XX.
Locul in care se va desfasura conferinta - sediul Societăţii Artmark şi Galeria ArtSociety se află într-una dintre clădirile istorice ale Bucureştiului. Casa a aparţinut familiei primarului Pake Emanoil Protopopescu, figură proeminentă a vieţii politice româneşti din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Doctor în drept al universităţilor din Paris, Bruxelles şi Geneva şi activând ca deputat conservator, primarul Bucureştilor a comandat o locuinţă care să corespundă poziţiei sale sociale, precum şi standardelor impuse de aristocraţia acelor timpuri. Construită în oglindă cu vecina sa de la numărul 20, casa se distinge prin stilul arhitectural eclectic, care îmbină elemente neoclasice cu motive Art Nouveau într-un ansamblu unitar şi armonios.
Organizator: Fundatia Calea Victoriei; Locatia: Galeria Artmark; Data: Joi, 12 noiembrie, ora 19.00
November 2nd, 2009
Fundatia Calea Victoriei va invita din 17 noiembrie, ora 19:00 la un atelier interactiv de istorie a artei, pornind de la antichitate si pina in zilele noastre.
Cursul propune o prezentare in linii generale a istoriei artei, o poveste despre schimbarile de expresie ale factorului cultural in diferite locuri si timpuri. Povestea noastra incepe in Antichitate si ajunge pana in ultimele decenii ale secolului 20, si in decursul a 9 sedinte vom vedea cum si de ce s-au succedat stilurile in arta si arhitectura.
Eroii povestii vor fi artisii si arta lor, insa dincolo de ei, istoria si figurile politice ce au contribuit la aceste schimbari. Vom vorbi despre stiluri si repere ce au modelat evolutia artei, vom recunoaste si vom plasa in timp artistii si operele lor de capatai. In final vom vorbi, fireste, si despre arta si arhitectura pe teritoriul Romaniei.
Atelierele se vor desfasura in cate 2 ore de imagini si povesti
1. ANTICHITATEA (I)
- Mesopotamia – Sumer, Akkad, Babylon, Assiria
- Egipt
- China
2. ANTICHITATEA (II)
- Grecia Antica : - arta miceniana, perioada arhaica, clasicismul, elenismul
- Arta etrusca
- Roma Antica
3. EVUL MEDIU
- Premize – criza Imperiului Roman si aparitia artei paleocrestine
- Stilul Bizantin
- Stilul Romanic si perioada feudalismului
- Stilul Gotic
- Pre-Renasterea
- Arta Islamica
4. RENASTEREA IN ITALIA
5. RENASTEREA IN AFARA ITALIEI
6. SECOLELE 17-18
- Baroc
- Roccoco
- Manierism
- Neoclasicism
7. SECOLUL 19
- Neoclasicism vs. Eclectism
- Realism si Naturalism
- Impresionism
- Art Nouveau/ Jugendstil/ Modernista/ Liberty/ Secession
8. SECOLUL 20
- Modernismul: - Expresionism, Futurism, Cubism, Dadaism, Bauhaus, De Stijl, Constructivism, Noul Realism, Suprarealism
- Arta Contemporana – Arta Abstracta, Pop Art, Arta Conceptuala
9. Arta in Romania
Irina Neacsu este doctorand al Universitatii de Arhitectura si Urbanism Ion Mincu – Bucuresti. Detine master in design, RUFA - Rome University of Fine Arts - Roma, Italia. Absolventa a Universitatii de Arhitectura si Urbanism Ion Mincu, Bucuresti. In 2005 a fost bursier al Scolii de vara - Lemnul in arhitectura si constructii- Helsinki, Finlanda. In 2005 a avut bursa la workshopul INTBAU – restaurare urbana Bran, jud. Brasov. Este designer de produs si de interior, a facut amenajari de interior si design de mobilier, grafica, pictura si ilustratie de carte pentru copii.
Organizator: Fundatia Calea Victoriei; Locatia: Fundatia Calea Victoriei; Data: Marti, 17 noiembrie, ora 19.00
November 2nd, 2009
Institutul de Studii Populare (ISP) si Fundatia Konrad Adenauer (KAS) va invita joi, 5 noiembrie 2009, la Hotelul Howard Johnson, sala Iridium Grand Ballroom incepand cu ora 14.30 la dezbaterea cu tema: Prefraudarea Reformei. Reforma parlamentara, constitutionala si electorala intre blocaj si sabotaj
Dezbaterea isi propune sa abordeze cateva teme majore pentru reforma sistemului politic romanesc: parlamentul unicameral, problema autoritatii executive constitutionale si votul uninominal.
Programul dezbaterii:
14:30 -15:00 Sosirea invitatilor, cafea;
15:00 -15:05 Cuvant din partea moderatorului Valeriu Stoica;
15:05 -15:25 Vorbitori: Ioan Stanomir, Vasile Dancu, Sorin Ionita, Radu
Carp, Catalin Avramescu;
15:25 -16:00 Intrebari si raspunsuri;
16:00 -16:30 Discutie libera.
Mai multe informatii puteti gasi aici.
Organizator: ISP si KAS; Locatia: Hotel Howard Johnson; Data: Joi, 5 noiembrie, ora 14.30
November 2nd, 2009